Societatea CET Bacău și-a întrerupt activitatea din cauza datoriilor populației: 18.000 de familii au rămas fără apă caldă

Publicat: 27 05. 2013, 17:20
Foto: bihon.ro

După ce societatea CET Bacău și-a întrerupt activitatea din cauza datoriilor populației care depășesc 35 milioane lei, cele 18.000 de familii racordate la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără apă caldă, informează Mediafax.

Societatea a întrerupr furnizarea apei calde pe termen nelimitat, fiind astfel afectate toate familiile racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Nu putem spune pe ce perioadă va fi întreruptă apa caldă, însă aşteptăm să vedem şi reacţia populaţiei la măsura luată. La rândul nostru, suntem constrânşi de către furnizorii de materie primă, cum este E.ON Moldova, societate la care avem facturi neplătite în valoare de 20 de milioane de lei„, a declarat pentru sursa citată, Marius Stănilă, directorul comercial al CET S.A. Bacău.

O parte din reviziile anuale ale instalațiilor de producere și furnizare a energiei termice va fi făcută pe perioada întreruperii apei calde.