Șoferul drogat care i-a omorât pe Roberta și Sebastian se lăuda cu haine de mii de euro: ”Voi, ăștia care sunteți niște terminați, nu-mi mai comentați mie!”
Într-unul dintre filmulețele postate pe TikTok, înainte de accidentul din 19 august, Vlad Pascu, băiatul de bani gata, le dădea o lecție de cod vestimentar ”terminaților” care i-au scris că nu știe să se îmbrace.
În toate imaginile, Vlad Pascu se laudă cu banii părinților
El se lăuda cu ținuta de câteva mii de euro, cu haine Supreme – LV (Supreme-Louis Vuitton, o colaborare exclusivistă între cele două mărci), cu pantofi sport Jordan – Dior și cu ceasul lui Audemars Piguet.
„Gen, când o să vină cineva care e îmbrăcat cu Supreme – LV și are Jordan cu Dior în picioare și, na, etc. etc, și poartă un EP mai p*** ca al meu sau, nu știu, poate un Philipp ceva, și-mi vine ăla și-mi comentează «bă, tu te îmbraci prost rău de tot», în momentul ăla o să zic: «da bă, sunt un idiot, mă îmbrac prost».
Până atunci, voi ăia care sunteți niște terminați și purtați Vagabond, și mai duceți-vă-n p*** mea, nu mai îmi comentați mie, da! Ați înțeles?”, spunea Vlad Pascu, supărat că oamenii criticau prostul gust pe care-l afișa, arată Gândul.