Sorin Cîmpeanu, despre catastrofa educațională în școli. Ce soluții a propus ministrul Educației

Sorin Cîmpeanu, despre catastrofa educațională în școli. Ce soluții a propus ministrul Educației
Foto: Hepta/Inquamphotos / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, este de părere că perioada de criză sanitară a generat „o catastrofă educaţională” în România şi în orice stat.

Ministrul a evidențiat joi, 26 mai,  în cadrul unei conferințe, importanta resurselor financiare pentru un învăţământ de calitate.

Calitatea educaţiei a scăzut

„Calitatea educaţiei a scăzut. A scăzut din diverse motive pe care le ştiţi. Perioada de criză sanitară a generat o catastrofă educaţională în România şi în orice stat.

Pe perioada crizei sanitare nu există, chiar nu există, o spun iarăşi cu toată răspunderea, cineva care să poată să spună că a crescut calitatea educaţiei. Sistemele de educaţie vor trebuie să fie pregătite.

Am spus în orice şcoală să dispară tabla, creta şi să fie înlocuite de table interactive”, a afirmat ministrul, la conferinţa „Rolul învăţământului superior românesc în Spaţiul European al Învăţământului Superior şi Cercetării Ştiinţifice”, organizată de DC News la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, citat de Agerpres.

Sorin Cîmpeanu, despre salariul profesorilor

Sorin Cîmpeanu a reiterat că salariul unui profesor debutant trebuie să pornească de la salariul mediu pe economie pentru a fi motivant, arată sursa citată.

„Spunem peste tot că educaţia stă la baza tuturor lucrurilor, dar când ne uităm la salariile colegilor noştri profesori debutanţi, mai ales în sistemul de învăţământ preuniversitar, nu prea se vede acest lucru. Este un motiv pentru care ştiţi foarte bine că avem zilele acestea manifestări de nemulţumire. Eu am asumat, susţin şi voi susţine ori de câte ori am ocazia că un profesor pentru a fi motivat, dincolo de statut social, ar trebui să pornească cu salariul mediu pe economie – profesor debutant”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Școlile se confruntă cu mai multe probleme

În opinia sa, alocările pentru Educaţie trebuie să fie de „minimum” 15% din bugetul naţional: „Este un efort pe care cred că România îl datorează Educaţiei şi îl datorează în ultimă instanţă viitorului ei. Pentru asta alocările pentru Educaţie trebuie să fie minimum 15% din bugetul naţional. (…) Nu ştiu cum s-ar putea rezolva altfel numeroasele, prea numeroasele probleme din Educaţie fără resurse financiare. (…) Nu ştiu şi nu cred că ştie cineva cum poţi să faci Educaţie de calitate fără să acorzi resurse financiare”, a transmis ministrul.

Potrivit acestuia, platformele pe care se derulează examenele naţionale şi activităţile didactice, pe care sunt gestionaţi studenţii din România, inclusiv sistemul de salarizare sunt într-un „mare punct de cumpănă” la Ministerul Educaţiei „doar din cauza lipsei” resursei umane, relatează Agerpes.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`