Sorin Oprescu a fost audiat în Grecia și plasat sub control judiciar. Fostul primar general al Capitalei a fost reținut sâmbătă în parcarea aeroportului din Salonic, iar luni, la audieri, a spus că nu vrea să fie extrădat în România. Autoritățile române au încercat și în trecut să îl aducă în țară pentru a-și ispăși pedeapsa de 10 și 8 luni de închisoare.
Sorin Oprescu (73 de ani) a fost audiat, luni, în Grecia. Însoțit de avocat, el a spus că nu vrea să fie extrădat în România și a invocat problemele sale de sănătate și condițiile care ar exista în închisorile de la noi.
După audieri, Oprescu a fost lăsat liber, dar plasat sub control judiciar până la consiliul judecătoresc, care va avea loc în cel mult 40 de zile. El nu are voie să plece din Grecia și trebuie să se prezinte periodic la poliție, informează Antena 3 CNN.
De altfel, el a spus reporterilor că nici n-a intenționat să fugă din Grecia sâmbătă, când a fost prins în aeroport: „Nu, unde să plec din Grecia, că nu am plecat patru ani de zile. M-am dus să aștept un prieten”.
Întrebat despre starea sa de sănătate, Sorin Oprescu a răspuns: „Păi, am și eu o serie întreagă de lucruri, destul de serioase”.
Cât despre perioada în care a fost primar general al Capitalei, Oprescu a afirmat: „Regret faptul că nu este luat în considerare ce am realizat, ce am făcut, ci, dimpotrivă”
De asemenea, el s-a declarat „convins” că dosarul în care a fost condamnat are motivații politice.
Amintim că Sorin Oprescu a fost reținut sâmbătă, în parcarea aeroportului din Salonic, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său de autoritățile judiciare române.
Sorin Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional, dare și luare de mită și folosirea în scop propriu a sumelor de bani din bugetul municipiului București. Fostul edil a fost condamnat definitiv în mai 2022, când deja fugise în Grecia. Autoritățile române au făcut demersuri pentru a-l aduce în țară, dar el a câștigat în instanță în Grecia, pe motiv că în închisorile din România nu sunt condiții bune, iar el are o stare de sănătate precară.
Radu Marinescu (PSD), ministrul Justiției, a declarat că în prezent condițiile din închisorile românești sunt la standarde europene, prin urmare argumentele invocate de Sorin Oprescu în trecut nu mai sunt valabile.