Sorin Ovidiu Vîntu: Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru mi-au furat trustul Realitatea

Publicat: 25 02. 2017, 16:45
Actualizat: 03 12. 2022, 20:12

Sorin Ovidiu Vîntu a scris pe blogul său că Maricel Păcuraru și Cozmin Guță i-au furat trustul Realitatea și compania P.S.V.. Acesta a mai susținut că acum aproape patru ani a făcut o plângere penală la DNA, dar Gușă și Păcuraru au reușit să blocheze orice decizie favorabilă lui, folosindu-se de relațiile bune pe care le aveau inițial cu Gabriel Oprea, apoi cu Eduard Hellvig și Klaus Iohannis.

Pe blogul său, Vîntu a explicat motivele pentru care dosarele sale, ”inițiate de Maior și Coldea la ordinul lui Băsescu, sunt dirijate și astăzi de către SRI către” judecători corupți moral. Unul dintre motive ține chiar de acest aspect.

”Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru mi-au furat trustul Realitatea și compania P.S.V., transcriind prin fals acțiunile celor două societăți pe numele lor. În urma cu aproape patru ani am depus o plângere penală împotriva lor la DNA. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat temeinicia acuzațiilor pe care le-am făcut, dosarul urmând a fi trimis în instanță. Fructificând relațiile pe care le aveau la început cu Gabriel Oprea și apoi, prin intermediul lui Rareș Bogdan, cu Helvig și Iohannis, au reușit să blocheze până acum orice decizie judecătorească favorabilă mie. Dacă pentru Realitatea era doar miză de a o transforma în televiziunea SRI-ului și a lui Iohannis, pentru PSV miza era de ordinul a miliarde de euro, așa că Sorin Ovidiu Vîntu trebuie ținut în pușcărie cât mai mult timp posibil, doar-doar va ceda”, a explicat Sorin Ovidiu Vîntu.

Al doilea motiv invocat de acesta este disprețul pe care l-a manifestat de-a lungul timpului față de Iohannis: ”Disprețul manifestat în materialele pe care le public, atât pe blog cât și pe facebook, la adresa lui Iohannis. Faptul că Helvig l-a înlocuit pe Maior la conducerea SRI și că acesta l-a dat afară pe Coldea, n-a anulat funcția de poliție politică a acestei instituții, ea nefăcând altceva decât să treacă în subordinea lui Iohannis. Capacitatea acestei instituții de a dirija dosare în instanțe, nu cred că poate fi contestată de cineva”.

De altfel, Vîntu a mai scris că la președintele Klaus Iohannis disprețuiește caracterul, faptul că l-a trădat pe Crin Antonescu și gestul sfidător pe care l-a făcut atunci când niciunul din oamenii de la Cotroceni nu s-a oferit să-i ia paltonul când a intrat în mașină.

”Sincer să fiu, nici după intelectul lui nu mă dau în vânt – cum îl scoate cineva din textul pe care l-a învățat, pare ușor retardat”, a mai scris Vîntu, pe blogul său.