Stațiile ”Pasaj Mărășești” vor fi redenumite în ”Colectiv”. RATB: Este un gest de omagiu adus tinerilor care și-au pierdut viața în tragedia din clubului bucureștean

Publicat: 25 11. 2015, 15:29
Foto: metropotam.ro

La aproape o lună de la producerea tragicului eveniment de la Colectiv, în urma căruia 60 de oameni au murit, Regia Autonomă de Transport București (RATB) a decis redenumirea cu numele clubului a unor stații de tramvai și autobuze din zonă, începând cu data de 27 noiembrie.

”În memoria victimelor de la Clubul Colectiv, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a decis ca, începând cu data de 27 noiembrie 2015, staţia “Pasaj Mărăşeşti”, aferentă liniilor de tramvai 23 şi 27, de pe Bd. Mărăşeşti, precum şi staţia “Pasaj Mărăşeşti”, aferentă liniei 312 de autobuze, de pe Splaiul Independenţei, să se numească >”, precizează RATB într-un comunicat postat pe pagina de facebook a regiei.

Totodată, reprezentanții RATB susțin că ei sunt susținuți în această decizie de mulți dintre călători. Aceștia le-au trimis propuneri în acest sens, ”într-un gest de omagiu adus tinerilor care și-au pierdut viața în tragedia de la Clubul Colectiv”.

 La sfârșitul lunii octombrie, la Clubul Colectiv a izbucnit un incendiu în urma unor efecte pirotehnice în timpul unui concert susținut de trupa Goodbye to Gravity.

În urma tragediei, 60 de tineri și-au pierdut viața, iar alte zeci se află încă internați în spital. Printre cei decedați se numără și 4 membri ai trupei, dar și fotografi prezenți la concert.