Stațiunile din Poiana Brașov și Predeal, vizitate de sute de turiști ruși, ucraineni și moldoveni care își vor petrece Crăciunul și Revelionul pe rit vechi
Stațiunile din Poiana Brașov și Predeal sunt vizitate de sute de turiști din Ucraina, Rusia și Republica Moldova care vor petrece Crăciunul și Revelionul pe rit vechi.
Primii turiști au ajuns în Poiana Brașov duminică și s-au interesat la Centrul de Informare și Promovare Turistică cu privire la locurile pe care le pot vizita și în afara stațiunii și ce activități pot realiza pentru petrecerea timpului liber, a anunțat pentru Agerpres, Nora Dudiță, reprezentatul Asociației de Turism Poiana Brașov.
În stațiunea din Postăvarul condițiile de schi sunt foarte bune, singura problemă este transportul pe cablu care nu a funcționat luni din cauza vântului puternic.
Părtia Bradul este singura în care se poate folosi teleschiul.
De marți, transportul pe cablu va putea fi utilizat, după ce vântul va scădea în intensitate, a declarat Dorin Drăgoi, administratorul Domeniului Schiabil din Poiana Brașov.
La Predeal, pârtia Clăbucet este foarte bună pentru schiat, conform informațiilor oferite de reprezentanții primăriei.
Pârtia a fost amenjată în cursul zilei de duminică spre luni, în urma numărului foarte mare de turiști care au venit la munte de Revelion.