Stau la bloc, dar se încălzesc cu lemne pe care le urcă la etaje pe scripeți

Publicat: 12 10. 2016, 22:20
foto:http://novatv.ro

Deși stau la bloc, încă există oameni care se încălzesc la sobe cu lemne. În Calafat, unde de șapte ani nu mai există sistem centralizat de încălzire, locuitorii și-au construit sobe. Cum lemnele se urcă greu la etajele superioare, aceștia au impovizat scripeți.

„Cu spatele nu pot să car de la parter până la etajul 3. Aduc o dată pe lună, mi le-am urcat sus, le-am împachetat, o lună de zile nu mai am treabă”, spune Constantin Spulbăr, locatar de bloc din Calafat, informează Digi24.

Constantin Spulbăr și-a montat o centrală pe lemne în balconul apartamentului său, consumând în fiecare iarnă 3-4 metri cubi de lemne.

Pompierii avertizează că apartamentele încălzite cu sobe se află sub risc. Proprietarii trebuie să ia măsuri de precauție precum verificarea sobelor și a coșurilor de fum, fiindcă acesta este principala cauză de incendii.