Stelian Tănase despre incidentul de la B1 TV: „Goțiu era prăbușit într-un fotoliu, în stare de ȘOC. A fost bătut de Mirel Palada, un personaj instabil, cu răbufniri, AGRESIV”
Istoricul Stelian Tănase a povestit pe blogul său despre felul în care l-a găsit pe senatorul Mihai Goțiu, după ce a fost agresat fizic de către Mirel Palada în emisiunea Nadiei Ciurlin de la B1 Tv.
„Cum fusesem invitat de Nadia Ciurlin aseara la B1, am ajuns acolo aproape de finalul primei părţi a emisiunii Talk B1. Mirel Palada, Mihai Goţiu dezbătuseră live chestiunile zilei. L-am găsit pe Mihai Goţiu, (pe care nu-l cunosc, l-am identificat după imaginile tv) era prăbușit într-un fotoliu, cu capul în mâini, sub stare de şoc. Am crezut că a căzut pe scări. L-am întrebat ce s-a întîmplat şi mi-a spus că…a fost bătut de Mirel Palada. Cînd? În direct!? întreb. Cineva din personalul B1 intervine pentru a-mi spune că s-a petrecut în pauza publicitară. Nu mi-a venit să cred. Putea fi o imbrânceală, am mai văzut. O zicere de dulce, se mai întâmplă. Arătarea pumnilor, ameninţări. Dar de bătaie nu am văzut şi nu am auzit în 20 de ani de când fac televiziune. Fusese o cafteală de mahala în toată regula. Palada sărise la Goțiu, îl trântise şi îi administrase pumni şi picioare ca la sala de arte marţiale. Am înțeles că s-a înfuriat după un schimb de cuvinte în care nu îşi mai găsise vorbele. Vocabular sărac, educaţie în minus, temperament violent“, scrie Stelian Tănase, într-un text.
Tănase l-a caracterizat pe Mirel Palada, un sociolog apropiat în trecut de PSD, ca fiind fost apropiat al lui Ponta: „A avut destule altercații verbale cu presa. Jignea ușor, nu prea se uita cu cine vorbește și nici ce”. Acesta mai spune că Palada este un „personaj instabil, cu răbufniri, agresiv”.