Steve Jobs, ”imaginea”refugiaților din Calais: Fondatorul Apple este fiul unui imigrant sirian (FOTO)

Publicat: 14 12. 2015, 12:01

Steve Jobs a ajuns “imaginea” imigranților din Calais. Puțin sunt cei care știu că fondatorul Apple este fiul unui imigrant sirian stabilit în SUA după Al Doilea Război Mondial.

În acest context, artistul britanic Banksy a realizat un portret în graffiti al lui Steve Jobs, cofondatorul companiei Apple, pe un zid din tabăra de refugiaţi din Calais, un oraş în nordul Franţei, pentru a sublinia dramele prin care trec imigranţii din lumea întreagă, informează reuters.

Desenul îl prezintă pe Jobs cu un sac negru pe umărul stâng şi ţinând în mâna dreaptă modelul original al primului computer construit de Apple.

„Adeseori suntem făcuţi să credem că imigraţia reprezintă o secătuire a resurselor ţării noastre, însă Steve Jobs a fost fiul unui imigrant sirian. Apple este cea mai profitabilă companie din lume şi plăteşte în fiecare an taxe de 7 miliarde de dolari – iar compania există doar pentru că acea ţară (SUA, n.r.) a primit pe teritoriul ei un tânăr care s-a născut în Homs”, a spus Banksy.

Desenul este unul dintr-o serie întreagă de opere pe care Banksy le-a creat pentru a sublinia efectele generate de criza refugiaţilor.

Machete cu bărcile imigranților, expuse în Franța