Student exmatriculat pentru criticile aduse Universității de Arhitectură din București: "Măsura, scoasă din debaraua comunismului"

Publicat: 29 01. 2015, 17:00
Foto: wikipedia.org

 Un student în anul V la Arhitectură a fost exmatriculat după ce s-a plâns Ministerului Educației de condițiile din facultate.

Conducerea Universității de Arhitectură din București a fost deranjată că Dragoș Alecsandru a inițiat o plângere către Ministerul Educației, cu privire la condițiile improprii de învățământ.

Scrisoarea lui Dragoș Alecsandru are 20 de pagini și a fost semnată de 700 de studenți, deranjați de programul de 11-12 ore pe zi, de lipsă locurilor în sălile de atelier și de faptul că multe dintre cursuri sunt vechi, din anii ’80.

În acest ontext, jurnalistul Marian Sultănoiu critică vehement, într-un articol postat pe Gândul.info, măsura radicală luată de conducerea Universității de Arhitectură, catalogând sancțiunea ca fiind una “scoasă din debaraua comunismului”.

După atentatele de la sediul ziarului de satiră francez Charlie Hebdo, presa din întreaga lume a dezbătut pe larg subiectul libertății de exprimare. Mai mulți politicieni, profesori și jurnaliști s-au alăturat demersului “Je suis Charlie”. Iar acum, după 25 de ani de la căderea comunismului, în România un student este exmatriculat pentru că a spus unor lucruri pe nume.

“Ei bine – pentru că tot vorbim de câteva săptămâni despre libertatea de exprimare -, n-aş fi crezut că după 25 de ani de când securitatea a împrăştiat creierii câtorva tineri pe zidul Universităţii de Arhitectură, pentru tupeul de a fi scandat “vom muri şi vom fi liberi”, se va mai trezi careva, fie el şi decan al Facultăţii de Arhitectură, să distrugă viaţă unui om, cu atâta uşurinţă. De ce? Pentru că ar fi săvârşit o crimă? Un furt? Vreo tâlhărie? Un plagiat ordinar? Nu! A fost exmatriculat pentru că a spus unor lucruri pe nume, într-un fel sau altul.” , notează jurnalistul în articol.

“Cum poate sacrifica un profesor universitar, aşa de abrupt şi de revanşard, un student în care s-au investit bani, muncă şi experienţă?! Întrucât mă îndoiesc că se poate ajunge în anul cinci, la Arhitectură, altfel decât prin muncă cinstită şi examene corecte.

Cum poţi pune între paranteze, atât de violent şi de obtuz, cel puţin şase ani din viaţa unui tânăr, care, mai presus de toate, se dovedeşte a fi interesat de ce se-nvârte în jurul său, de vreme ce a semnalat câteva lucruri în neregulă, pecum şi folosirea unor cursuri complet depăşite, pe care facultatea le mai bagă, încă, pe gât studenţilor săi europeni?”, se întreabă Marian Sultănoiu.