Studenții ieșeni au câștigat o medalie de aur pentru că au creat un nou model al mașinii ARO

Publicat: 09 07. 2015, 18:51
Foto: ziaruldeiasi.ro

Studenții de la Facultatea de Mecanică din Iași au obținut o medalie de aur la salonul de inventică. Ei s-au prezentat cu un altfel de autoturism ARO și speră ca acesta să fie produs în serie pentru ca românii să se poată bucura de el.

Totul a început acum doi ani, când tinerii s-au gândit să reconstruiască mașina de teren de la zero. Ei au făcut o primă schiță, dar, după ce au terminat-o, au constat că nu poate fi pusă în practică, așa că au fost nevoiți să ia proiectul de la capăt.

„Am apelat la sponsori, la prieteni, până la un moment am găsit un ARO cu șasiu lung pe care l-am dezechipat și după aia iar am luat studiul de design să vedem ce putem să facem,”, a spus profesorul Adrian Sachelarie pentru Digi24.

În doi ani, studenții au reușit să creeze mașina SUV iAro Camarad, dar mai trebuie să lucreze la interiorul mașinii, iar fiecare piesă va fi făcută de la zero.

„La interior nu am apucat să lucrăm aproape deloc, interiorul am vrea să l restaurăm complet. Să folosim cadrane cu afișaj digital în interiorul lui. Interior din piele,” a spus Andrei Bogdan Levărdă.