Suceava: Fetiță rănită la școală, dusă de învățători acasă plină de sânge și lăsată în grija unui frate de 12 ani
O elevă de 7 ani de la școala Pătrăuți, din Suceava, s-a accidentat în timpul pauzei, căzând de pe o balustradă, și, în loc să fie transportată la spital, învățătorii au dus-o acasă și au lăsat-o în grija fraților, cel mai mare având 12 ani. Fetița a ajuns la spital abia după ce părinții s-au întors de la serviciu și au găsit-o plină de sânge.
„La ora patru jumate, când am ajuns acasă, m-a uitat la fată, se vedea tot sânge pe ea. Am sunat la 112, soția a schimbat-o și am plecat la Spitalul Județean Suceava”, a susținut Nicolai Giurcă, tatăl fetiței, citat de Digi24.
Copila a ajuns la unitatea medicală cu o plagă în regiunea genitală. A fost îngrijită de medici, iar acum evoluția ei este bună.
„Copilul ăla, în timpul ăla, putea să facă hemoragie internă, putea să se întâmple ceva în timpul ăsta…”, a spus revoltat tatăl ei.
Culmea, învățătorii consideră că au procedat corect.
Directoarea școlii a spus că a sunat la dispensarul din localitate şi a stat de vorbă cu o asistentă, care i-a transmis că doar părinţii pot însoţi copila în ambulanţă. Ea a mai precizat că a încercat să ia legătura cu părinții și, când a văzut că nu reușește să dea de ei, a decis să o ducă pe fată acasă.
Inspectoratul Școlar Județean a deschis o anchetă, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.