Suceava: Un bărbat și-a pierdut viața în pădure după ce a fost lovit de copacul pe care îl tăia
Un bărbat a murit într-o pădure din zona Mănăstirea Humorului.
Potrivit martorilor, acesta ar fi a fost lovit de un copac pe care îl tăia.
Un bărbat a murit lovit de copacul pe care îl tăia în pădure
În momentul în care bărbatul împreună cu mai mulți muncitori a tăiat un brad, în cădere, vârful acestuia l-a lovit puternic, scrie Monitorul de Suceava.
Acesta era angajat al unei societăți de exploatare a materialului lemnos.
Echipajul medical chemat la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă nu a putut să îl salveze.
A fost deschis dosar penal
Cu toate acestea a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru că accidentul a avut loc în timpul orelor de serviciu.
O anchetă va stabili dacă s-au respectat măsurile de protecție a muncii.