Sumele alocate în buget pentru Sănătate în acest an ajung doar până în septembrie-octombrie, avertizează Laurențiu Mihai, recent eliberat din funcția de șef al CNAS
La încheierea mandatului de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Laurențiu Mihai a declarat că principala problemă a sistemului de sănătate este subfinanțarea acestuia. El a mai spus că sumele alocate în Legea bugetului pentru anul 2018 ajung doar până în lunile septembrie – octombrie, "fiind în mod clar insuficiente pentru acoperirea nevoilor medicale ale populației".
LaurențiuMihai a cerut săptămâna trecută, în contextul schimbării guvernului, eliberarea din funcția de membru al Consiliului de Administrație și de președinte al CNAS, deși fusese numit relativ recent, la finele lunii noiembrie 2017.
"Din pacate, sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania se afla in grea suferinta, iar publicarea Indexului European al consumatorului de sanatate 2017, in care tara noastra ocupa din nou ultimul loc, nu face decat sa confirme acest lucru. Avem printre cele mai mici cote de contributie pentru sanatate, aplicate la cele mici venituri din UE. Mai mult, doar o treime din beneficiarii de servicii medicale platesc aceasta contributie, ceilalti sunt scutiti prin diferite prevederi legale. Un astfel de dezechilibru nu poate asigura functionarea eficienta, iar discutiile din prezent privind amanarea depunerii unor declaratii fiscale, deci si plata contributiilor, prezinta riscuri suplimentare pentru finantare", a declarat Mihai, potrivit unui comunicat.
El a adaugat că sumele alocate în Legea bugetului pe 2018 sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor medicale ale populației: "Modul de finantare al sanatatii poate fi modificat doar prin decizie politica, in urma unei largi dezbateri publice pe care mi-as fi dorit s-o initiem. Ceea ce am putut face s-a concentrat pe crearea conditiilor pentru un acces mai rapid al pacientilor la servicii si investigatii medicale si un inceput de debirocratizare a sistemului actual. Poate cel mai important lucru consta in demararea unor verificari ale sistemului informatic pentru a identifica in mod precis care sunt cauzele care duc la functionarea defectuoasa a acestuia".
Laurențiu Mihai a mai spus că vrea să plece de la conducerea CNAS deoarece i se pare normal ca noul guvern să-și aleagă singur echipa cu care lucrează.