Suntem printre primii la corupție. Raport devastator pentru instituțiile din România. Doar două țări din UE ne întrec (FOTO/GRAFICE)

Suntem pe podium la corupție în UE. Raportul care măsoară indicele de corupție plasează țara noastră, în 2025, pe locul trei la corupție.

Cine ne întrece la corupție în UE

Indicele de Percepție a Corupției 2025, publicat de Transparency International, plasează țara noastră pe locul trei în UE în topul celor mai corupte state membre, după Ungaria și Bulgaria.

Ungaria și Bulgaria au fiecare câte 40 de puncte din 100 posibile, în timp ce România obține 45 de puncte. Asta înseamnă nu doar că rămânem sub media UE, care stagnează la 62 de puncte de mai bine de un deceniu, dar ne aflăm și sub media democrațiilor fragile, stabilită la 47 de puncte.

Mai rău este că am reușit să creștem doar cu un punct din 2012 și până acum.

Iar la capitolul dare de mită suntem chiar pe primul loc în UE.  Unul din cinci români a recunoscut că a plătit mită pentru a obține servicii publice, potrivit Barometrului Global al Corupției. Adică 20%, în timp ce media europeană este de doar 7%.

Nici la nivel global nu stăm bine

Pe de altă parte, la nivel global, România ocupă locul 70 din 182 de ţări, cu un scor în scădere faţă de clasamentul din anul precedent, de 45 de puncte, ceea ce o plasează la egalitate cu Benin şi Sao Tomé şi Principe, două ţări africane.

Cel mai bun scor înregistrat de România în Indexul Transparency, începând din 2012, de când este utilizată metodologia din prezent, a fost de 48 de puncte, în anii 2016 şi 2017, iar cel mai slab scor a fost de 43 de puncte, în 2013 și 2014.

Potrivit Transparency International, statele cu democrații solide au, în medie, un scor de 71 de puncte și niciuna nu coboară sub 50. În cazul democrațiilor fragile, media este de 47.