Supa perfectă pentru vremea rece, gata în mai puțin de o oră. Află de ce ingrediente ai nevoie

Publicat: 27 11. 2025, 20:19
Sursă foto: Freepik/ @KamranAydinov

Nimic nu merge mai bine decât o supă atunci când vremea se răcește. Totuși, un astfel de preparat poate ocupa ore bune dintr-o zi, motiv pentru care, mulți evită să încerce. Există însă, o rețetă salvatoare pentru cei care și-ar dori să mănânce mai multă supă în această perioadă, având în vedere și aportul de nutrienți pe care-l aduce, dar nu vor să compromită un timp atât de mare pentru a o pregăti. Este vorba despre supa de pui cu varză, cartofi și dovleac, care te va face să mai ceri o porție.

De ce ingrediente ai nevoie pentru rețetă și în ce cantități

Un alt avantaj al rețetei este că ingredientele necesare se găsesc la aproape orice magazin din apropierea casei voastre.

  • 500 de grame de piept de pui;
  • Doi cartofi;
  • 300 de grame de dovleac plăcintar;
  • 300 de grame de praz;
  • O ceapă;
  • Două linguri de ulei de măsline;
  • Doi căței de usturoi;
  • 300 de grame de varză;
  • 300 de grame de morcovi;
  • O lingură de sare de mare;
  • O linguriță de piper;
  • O lingură de boia de ardei dulce;
  • O lingură de semințe de chimen;
  • O lingură de pastă de tomate;
  • Jumătate de legătură de pătrunjel.

Cum se prepară supa de pui, cu varză, cartofi și dovleac

Rețeta începe cu punerea pieptului de pui la fiert. Cât timp se gătește puiul, adică aproximativ 20 de minute, se curăță și se taie cubulețe cartofii și ardeii, iar prazul se spală și se taie rondele.

Ceapa trebuie curățată, tăiată mărunt și călită în ulei de măsline, potrivit bucataras.ro. În aceeași tigaie se vor adăuga și cartofii, dovleacul, prazul și varza tocată, care se vor condimenta cu sare chimen, piper, boia. Se adaugă și pasta de tomate și se lasă la gătit vreme de 10 minute. Apoi, se adaugă doi litri de apă și se lasă la fiert alte 20 de minute.

După ce s-a fiert, puiul trebuie tăiat în bucățeleși adăugat în supă. Din acest moment, supa se mai lasă la fiert vreme de jumătate de oră, după care se va adăuga și pătrunjelul și esta gata de servit.