SUTE DE MII DE EURO, descoperiți pe corpul unei femei, la trecerea de frontieră de la Giurgiu

Publicat: 05 12. 2019, 12:49

O româncă a ajuns în fața anchetatorilor, miercuri seară, la Giurgiu, după ce a încercat să iasă din țară cu 242.000 euro. Banii se aflau ascunși pe corpul femeii, potrivit polițiștilor de frontieră.

ROMÂNIA, ÎN LACRIMI! VEDETA TV A FOST GĂSITĂ MOARTĂ! SFÂRȘITUL TRAGIC A FOST PREZIS! VĂ ANUNȚĂM CU REGRET CĂ…

Astfel, miercuri seară, la ora 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, la volanul unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România, cetățeanul sirian H.A., în vârstă de 37 ani, împreună cu acesta călătorind și soția sa, cetățeanul român H.N., în vârstă de 38 de ani, potrivit Hotnews.

”Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului şi persoanelor, ocazie cu care au descoperit, ascunsă pe corpul femeii, suma totală de 242.000 de euro”, se arată în comunicatul poliției de frontieră.

MĂRTURISIRI ȘOCANTE DESPRE CONSUMUL DE DROGURI! CĂTĂLIN BOTEZATU NU SE MAI ASCUNDE! A FOST PRINS CU BAGAJUL PLIN LA AEROPORT (GALERIE FOTO)

Cei doi soți au spus că banii le aparțin și că voiau să cumpere cu ei un apartament la Istanbul.

Cum nu au putut justifica această suma, cei doi au ajuns la sediul poliției, iar banii au fost ridicați în vederea continuării cercetărilor.