Sute de percheziţii la persoane suspectate de evaziune fiscală de milioane de dolari (VIDEO)
Autoritățile efectuează, joi, 197 de percheziţii, în 19 judeţe şi în Capitală, la persoane suspectate de evaziune fiscala de peste 6 milioane de dolari, urmând a ridica documente contabile, contracte, facturi şi înscrisuri folosite la bănci, relatează B1 TV.
„Activităţile au loc pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Teleorman, Arad, Dolj, Mehedinţi, Neamţ, Vâlcea, Prahova, Olt şi Giurgiu, la societăţi comerciale şi persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălarea banilor”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), citat de Agerpres.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2014, mai multe companii ar fi înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli fictive, utilizând facturi false emise de două firme „fantomă” din judeţul Giurgiu. Facturile indicau achiziţionarea de mărfuri şi servicii care, în realitate, nu au fost realizate.
„În cauză, se efectuează cercetări faţă de 103 persoane bănuite că ar fi înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii şi servicii nereale, constând în cumpărarea de legume, fructe, utilaje industriale, ambalaje şi prestări de servicii privind organizarea unor spectacole, precum şi repararea unor spaţii aparţinând unor instituţii de interes public”, se mai arată în comunicat.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cat de mare este prejudiciul
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 6,5 milioane de dolari. Din acest total, 4,5 milioane de dolari ar fi fost transferaţi din conturile bancare aparţinând celor două societăţi din Giurgiu, către firme din China, fără a avea ca temei operaţiuni economice, precizează IGPR.
Activităţile se desfăşoară într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
La acţiune participă poliţişti de la unităţile teritoriale unde sunt efectuate percheziţiile şi jandarmi din Giurgiu, Teleorman şi Ploieşti.