Un tânăr din București a fost reținut de polițiști după ce a lovit cu pumnul în faţă un livrator. Întreaga scenă este filmată chiar de către agresor.
Panicat și totodată, confuz, livratorul îi cere tânărului să își justifice gestul.
„Du-te înapoi în țara ta, asta e problema”, i-a răspuns tânărul.
Livratorul, cel mai probabil nepalez, a continuat să îl întreb pe agresor de ce l-a lovit.
„Pentru că ești un invadator”, i-a răspuns, din nou, tânărul.
Încă bulversat de ceea ce a pățit, livratorul cere sprijinul trecătorilor. Din fericire, celui căruia i s-a adresat, cerând să îl ajute, era chiar un polițist care abia ieşise din tură şi se îndrepta spre casă. Când a văzut scena, a pornit început să-l urmărească pe tânărul care o luase la fugă. După doar câțiva metri, agresorul a fost prins și imobilizat.
„Scuză-mă, frate!”, a strigat tânărul în timp ce era urmărit de poliţist, relatează Observator News.
Poliţistul şi-a chemat colegii în ajutor, iar aceștia l-au încătușat pe tânăr.
„Pot s-o sun pe mama?”, a fost replica tânărului în timp ce îi erau puse cătușele.
Pentru că poliţistul era în civil, livratorul străin nu a înţeles foarte bine ce se întâmplă şi a continuat să ceară intervenţia poliţiei.
„Eu sunt Poliţia”, a replicat agentul.
Pentru fapta sa, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore.