Un accident teribil a avut loc, noaptea trecută, pe un drum din Cărpiniș, din Timișoara. Un tânăr de 23 de ani, băut, a condus mașina prietenului său, deși nu avea permis. Tânărul voia să îl oprească, dar a fost lovit cu propia mașină.
Chiar și anchetatorii sunt șocați de acest accident. Aceștia au băut împreună, a luat cheile mașinii pentru a da o tură până în localitatea vecină. Atunci când s-a întors, avea viteză foarte mare, proprietarul mașinii a încercat să îl oprească, dar nu a reușit și a fost lovit din plin, apoi mașina a izbit un cap de pod pe care l-a rupt, a intrat într-un copac și în final s-a răsturnat, iar motorul mașinii a lovit un alt vehicul parcat, conform observatornews.
Tânărul se află în stare gravă la spital, iar medicii încearcă să îi salveze viața. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și avea 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost transportat și la o unitate medicale pentru prelevarea probelor biologice și se așteaptă rezultatul. Martorii spun că cei doi obișnuiau și să consume subtanțe stupefiante.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și fără permis.