Tată și fiu din Gorj, reținuți după ce au condus drogați

Tată și fiu din Gorj, reținuți după ce au condus drogați
Foto: Facebook

Un bărbat din Gorj și fiul acestuia u fost reținuți pentru 24 de ore, după ce au fost prinși, conducând automobilele sub influența substanțelor interzise. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit câteva circumstanțe.

Inițial, a fost oprit tânărul de 27 de ani, de către un echipaj de poliție. Testat cu aparatul drug test, acesta a ieşit pozitiv la cocaină.

Tânărul conducea drogat și cu permisul suspendat

De asemenea, verificările suplimentare au stabilit că tânărul avea și permisul suspendat.

Mai târziu, la fața locului a intervenit tatăl tânărului, care a început să facă scandal. Testat și el de către polițiști cu aparatul drog test, a ieșit la fel pozitiv.

Bărbatul de 52 de ani a încercat să-și apere fiul, declarând că el a condus autoturismul, chiar dacă a fost prins fiul său.

Cei doi s-au ales cu dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise. De asemenea, cercetările au fost extinse în vederea depunerii mărturiilor false, potrivit Pandurul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:54 - Dan Șucu, fericit că a ales să investească la Rapid: „Este în mod cert o alegere cât se poate de bună”
23:37 - Consilierii lui Biden și Erdogan au avut o întâlnire neanunțată, la Istanbul. Discuții SUA – Turcia despre aderarea Finlandei și Suediei la NATO, dar și despre anexările rusești
23:11 - Cota apei în lacul de acumulare Tăul Mare a scăzut cu 40 de centimetri, anunță ISU Alba. Peste jumătate dintre persoanele din zona de risc din Roșia Montană au refuzat evacuarea (VIDEO)
22:47 - Cristian Preda: Eu dau în scris că Nicolae Ciucă a plagiat într-un mod grosolan. Există numeroși membri ai PNL foarte nemulțumiți că au în fruntea Guvernului și a partidului un om care a plagiat (VIDEO)
22:12 - Cristian Preda îi cere lui Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat, să trimită o copie a tezei de doctorat la CNATDCU spre verificare / Decanul a mulțumit B1 TV: A fost singurul post prezent la protestul de la Ministerul Educației (VIDEO)
21:44 - Radu Carp, după protestul de duminică: Toți pierdem din aceste secvențe penibile. Strategia lui George Simion, falimentară. AUR nu reușește să capteze curentul de nemulțumire din societate (VIDEO)
21:18 - Victor Ponta critică Guvernul și Comisia Europeană: „Nu aud nicio soluție. Prețurile sunt la fel de mari ca în țările care nu au deloc energie” / „Nu cred că ne atacă rușii. E doar o poveste”
20:57 - Polițiștii, atacați cu pietre și înjurați de familia unui tânăr acuzat că a condus fără permis, în Olt
20:38 - Miliardarul Ion Țiriac a trăit momente uluitoare: „Dormeam unul pe pat, unul sub pat”
20:14 - FRF condamnă incidentele tragice de la meciul din Indonezia: „Este o zi tristă pentru fotbalul mondial, dar una pe care nu trebuie să o uităm” (VIDEO)