Tatăl lui Ionuț, băiatul condamnat la moarte în Malaezia: A fost amenințat. Mi s-au oferit 2.000 de euro ca să tac din gură (VIDEO)
Tatăl lui Ionuț Gologan, Dumitru Gologan, a povestit, la RingTV, emisiune difuzată de B1Tv, că a primit, joi, un telefon de la o persoană necunoscută care i-a spus că îi oferă 2.000 de euro în schimbul tăcerii.
Tatăl tânărului spune că băiatul a fost amenințat să facă așa ceva și că el nu știa ce avea în bagaj, adăugând că Ionuț îl roagă mereu să îl scape de pedeapsă.
„El mă sună cam o dată pe săptămână. Mi-a spus, tată , fă tot posibilul să mă scapi de aici. Dar neavând posibilitate, ce pot să fac? Când i-a dat sentința, nu și-a dat seama, râdea. Mi-a spus, a fost plecat 8 luni în Germania, cu tatăl lui vitreg, m-a chemat și pe mine, am venit amândoi acasă, apoi a plecat iar și de acolo mi-a dat telefon de la doamna consul că e arestat în Kuala Lampur. Eu mereu mă rog de el, spune-mi cine te-a trimis, nu, tată, mă gândesc la voi acasă. Probabil l-o fi amenințat (..) Din păcate, la câteva zile după ce a fost arestat, i s-a scos ușa din balamale, plouase și poliția a spus că nu poate lua amprente. Joi am primit un telefon să mi se spună că mi se dă 2000 de euro să tac din gură. Banii erau trimiși de la Târgu Mureș, când am fost cu poliția din Telega. A sunat un prieten ca să îi dea numărul meu de telefon. De unde avea numărul, de aici deduc, când m-am întâlnit cu familia condamnatului celălat la Mureș, sunt niște legături”, a explicat tatăl tânărului.
În iunie 2014, Ionuț Gologan a fost prins cu aproape un kilogram și jumătate de meta-amfetamina. Avea stupefiantele în bagaje, iar la controlul de pe aeroportul din Kuala Lumpur, vemeșii au gasit substantele. Malaezia are o politică foarte aspra în privința combaterii traficului și consumului de droguri, iar românul a primit pedeapsa capitală.