Tatăl tinerei ucise de Vlad Pascu, mesaj ferm pentru noua judecătoare în dosarul 2 Mai: „Vreau să judece corect şi să se aplice legea”
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a cerut joi, în timpul procesului de la Judecătoria Mangalia, să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare.
„Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul. Nu ştiu dacă merită să îi transmit ceva. Nu, sincer, nu cred că merită. Absolut nimic. Dar vreau să-l văd în ochi. Vreau să-i văd ochii. Dacă are vreo remuşcare, dacă… orice”, a afirmat Cătălin Dragomir.
Acesta a avut și un mesaj către noua judecătoare din proces, că vrea ca aceasta să judece corect şi să se aplice legea, să se schimbe încadrarea.
„Probele sunt depuse la dosar. Vreau să judece corect şi să se aplice legea, să se schimbe încadrarea, să nu-i mai spună avocaţii familiei Pascu, că nu pot să spun că ăsta micu are el avocaţii, nu, familia Pascu, ca să ne înţelegem, da?
Să nu-i mai spună judecătoarei sau cine o fi magistrat, ”Vedeţi că dacă schimbaţi se bate cap în cap cu nu ştiu ce articol şi aşa mai departe”.
Şi haideţi să ne reamintim că am spus-o de multe, de multe ori, n-a fost de vină doar doamna Ancuţa, că eu nu pot să-i spun judecător persoanei respective, şi doamna procuror, care am înţeles că era prin concediu, să vedem dacă apare”, a mai declarat bărbatul, potrivit click.ro.
Decizia noii judecătoare în dosarul 2 Mai
Vlad Pascu, tânărul care a condus drogat și i-a ucis cu mașina pe Sebastian Olariu și Roberta Dragomir anul trecut, la 2 Mai, a fost adus la judecătoria Mangalia.
Mai mulți susținători ai familiilor celor doi tineri omorâți de Pascu au venit la judecătoria din Mangalia.
Jandarmii au intervenit pentru a descuraja eventuale incidente, potrivit Antena 3 CNN.
Noua judecătoare ar fi respins schimbarea încadrării juridice din ucidere în culpă în omor și a respins, de asemenea, declararea nulității judecării în procedură simplificată, cu recunoașterea vinovăției.