Taximetriștii din București au încheiat protestele: Vor ieși din nou în stradă pe 17 și 18 aprilie
Taximetriștii din Capitală care au protestat marți în Piața Constituției au anunțat că vor ieși din nou în stradă pe 17 și 18 aprilie, pentru a cere aprobarea modificărilor la Legea taximetriei, relatează Mediafax.
Protestele care au durat aproximativ trei ore și jumătate s-au încheiat fără incidente. Taximetriștii au scandat minute bune “Să vină Oprescu!” și “Pelicanii de la țară să plece din Capitală!”.
Protestele taximetriştilor vin cu o serie de restricţii, care au blocat traficul din Bucureşti. Astfel, circulația a fost închisă pe banda 1 a Bd. Naţiunile Unite între Bd. Libertăţii şi Str. Hașdeu, precum şi pe banda 1 a Splaiului Independenţei, între pod Haşdeu şi Bd. Libertăţii. Restricţiile sunt valabile doar în intervalul orar 10:00 – 15:00.
Taximetriștii cer eliminarea activităților ilegale de către organele abilitate și ca fiecare taximetrist autorizat să execute această activitate numai pe raza localității unde a primit autorizare. Aceștia mai doresc introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a proiectului de modificare a Legii nr. 38/2003 care reglementează domeniul taximetriei.