Tentativă de omor calificat chiar în Spitalul Militar: Un asistent a sedat intenționat 4 paciente cu diazepam, pentru a le viola, iar o femeie a intrat în stop cardio-respirator

Publicat: 10 05. 2023, 18:49
Sursa foto: Pixabay

Un asistent medical, angajat civil al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila (SUMC) din București, a administrat sâmbătă calmante „într-o cantitate mare” unor paciente internate la Secția 1 medicală.

Asistentul de la Spitalul Militar Central a sedat intenționat cu diazepam patru paciente, iar una dintre ele a ajuns în stare gravă la ATI, în stop cardio-respirator

Una dintre femei a ajuns în stare gravă la ATI, în stop cardio-respirator, însă a fost salvată. Diazepamul este un sedativ folosit pentru calmarea mușchilor și a creierului.

Asistentul a trecut în fișa de observație a pacientelor administrarea de diazepam și a folosit parafele medicilor, fără ca aceștia să știe. Așa a scos fiolele de diazepam din farmacia spitalului.

Prin purtătorul de cuvânt, Parchetul a confirmat că a fost sesizat de către spitalul militar: „S-a deschis un dosar penal. Am început de sâmbătă cercetările in rem pentru fapta de tentativă de omor calificat”.”

Medicii de la ATI, care au preluat pacienta au avut suspiciunea unei agresiuni sexuale și de aceea au și anunțat imediat, revoltați, conducerea”, a explicat un medic al Spitalului Militar Central pentru Libertatea.

Spitalul Militar a trimis un răspuns către Libertatea în care a admis toate informațiile, evenimentul, ancheta penală, mai puțin faptul că una dintre paciente a ajuns la ATI, deși nu neagă problemele rezultate în urma administrării diazepamului.