Timiş: Incendiu în podul unei case din Lugoj, flăcările riscând să se extindă la o şcoală

Publicat: 12 06. 2014, 20:48

Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, în municipiul Lugoj, în podul unei case cu mai multe apartamente, flăcările riscând să cuprindă şi clădirea unei şcoli aflate în apropiere, transmite Mediafax.
Potrivit pompierilor, un incendiu puternic a izbucnit, joi după-amiază, în podul unei case cu mai multe apartamente de pe strada Bucegi din Lugoj, stradă aflată în zona centrală a municipiului. Fumul gros a cuprins întreaga clădire, iar flăcările s-ar putea extinde la o şcoală aflată în apropiere.

Suprafaţa podului cuprins de flăcări este de peste o mie de metri pătraţi.

La faţa locului intervin pentru stingerea incendiului, la ora transmiterii acestei ştiri, patru echipaje de pompieri cu patru autoutilitare.

Circulaţia rutieră pe strada Bucegi din municipiul Lugoj este întreruptă temporar până la stingerea incendiului.