Timişoara, Capitală Europeană a Culturii în 2023

Publicat: 23 12. 2020, 16:48

În anul 2023, Timişoara şi Elefsina, din Grecia, vor fi Capitale Europene ale Culturii alături de Veszprém, din Ungaria, şi vor organiza evenimente culturale de amploare, în condiţii mai sigure pentru artiştii, turiştii şi cetăţenii europeni.

„Consiliul UE a votat ieri, în unanimitate, Decizia de amendare a acțiunii Capitale Europene ale Culturii, marcând astfel finalizarea procesului legislativ pentru modificarea calendarului viitoarelor titluri, în contextul măsurilor și restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Astfel, orașele Galway (Irlanda) și Rijeka (Croația), care și-au amânat sau anulat evenimentele planificate în acest an, își vor continua acțiunile culturale până în 30 aprilie 2021. În acest context, orașele care ar fi trebuit să dețină titlul anul viitor vor fi reprogramate, Timișoara și Elefsina (Grecia) urmând să fie Capitale Europene ale Culturii în 2023, alături de Veszprém (Ungaria), și să organizeze evenimente culturale de amploare, în condiții mai sigure pentru artiștii, turiștii și cetățenii europeni”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Culturii.

Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, până la sfârșitul anului în curs.

„Momentul de astăzi reprezintă un nou început pentru ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, în anul 2023. Imediat ce va fi pusă la punct legislația națională, și sper că se va întâmpla cât mai curând posibil, vom demara toate procesele necesare pentru ca acest proiect să fie, alături de Sibiu, o nouă carte de vizită pentru România. Va fi nevoie de o colaborare strânsă la nivel de autorități, între Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Așa cum am susținut în timpul mandatului meu și așa cum experiența ne-a demonstrat, parteneriatele sunt cele care pot asigura buna desfășurare a acestui grandios proiect ”, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.

Pentru proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023, Ministerul Culturii va aloca suma de 52 milioane de lei, din care vor fi finanţate proiectele culturale. Totodată, Ministerul Culturii va finanţa infrastructura culturală conform OUG 42/2019.