Timișoara: Un tânăr de 29 de ani este internat, în comă, după ce a fost bătut de alți patru tineri
Un tânăr de 29 de ani este internat, în comă, la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a fost bătut de alți patru tineri în fața unui local din Complexul Studențes, în urma unui conflict spontan.
Trei dintre agresorii cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 de ani au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, notează Mediafax.
„Din primele informaţii reiese că tânărul de 29 ani l-a atins cu mâna pe unul dintre agresori, la ieşirea din local, astfel că între ei a izbucnit conflictul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală.