Tokes a anunțat că va lipsi iar de la Consiliul de Onoare al Ordinului Național ”Steaua României”
Europarlamentarul Laszlo Tokes a trimis, Consiliului de Onoare al Ordinului Național ”Steaua României”, o cerere de amânare a discutării retragerii distincției primite, anunțând că este plecat în Slovenia.
De asemenea, Tokes precizează că nici avocatul său, Kincses Elod, nu se află în țară până la data de 20 octombrie, prin urmare nu îl va putea reprezenta.
Potrivit unui comunicat de presă, remis joi, de biroul de presă al europarlamentarului, Tokes trebuie să fie prezent vineri, în aceeaşi zi în care este programată întrunirea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, la Lendava (Slovenia), la şedinţa Consiliului Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic, al cărui preşedinte este, ca reprezentant al CNMT, citează Mediafax.
Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României” a amânat de două ori luarea unei decizii privind cererea de retragere a distincţiei acordate eurodeputatului Laszlo Tokes.