Capitala României se află printre orașele europene cu cele mai mici chirii, dar dacă iei în calcul raportul chirie/salariu, acesta devine mai puțin atractiv, potrivit datelor pe 2023 publicate de Eurostat.
Eurostat colectează date privind costul chiriilor în 40 de orașe și capitale de pe continent.
În cazul unei garsoniere, raportul chirie/salariu se apropie de 60% în vreme ce în cazul unui apartament cu două camere același raport urcă la 90%, potrivit Eurostat, citat de Hotnews. După acest criteriu (raportul dintre nivelul chiriei și cel al salariului), cel mai „avantajos” e Berna, unde deși chiria unei garsoniere în jur de 2000 de euro, salariul este de circa 6000 de euro. Următorul oraș unde raportul chirie/salariu este foarte bun e Nicosia.
În 3 orașe europene să închiriezi o garsonieră te costă peste 2000 de euro lunar, respectiv în Geneva, Londra și Dublin, iar în alte 15 cazuri chiria e între 1000-2000 de euro.
Bucureștiul se află pe locul 35 în topul chiriilor la garsoniere vs salariu, iar în cel al apartamentelor cu 2 camere, capitala României este pe locul 33.
Totodată, conform sursei citate, cifrele arată care țări au înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor medii de închiriere în ultimul an, orașele din Europa de Est înregistrând cele mai mari creșteri ale prețurilor.
Astfel, Vilnius din Lituania a înregistrat o creștere a chiriilor cu o treime (33,9%) în ultimul an, chiria medie pentru un apartament cu un dormitor crescând de la 620 EUR în 2021 la 830 EUR în 2022, urmată de Tallinn în Estonia, unde chiriile medii au crescut cu 30,4% (560 € până la 730 €) și Saraievo în Bosnia și Herțegovina, unde chiriile au crescut cu 30,2% (430 € până la 560 €).