Tot mai mulți minori cer sprijin la Telefonul Copilului. „Sunt obișnuit cu violența în familia mea, dar devine tot mai greu de gestionat”

Publicat: 06 02. 2026, 09:35
Sursa foto simbol: Freepik

Tot mai mulți minori cer sprijin la Telefonul Copilului – 116 111, parte din ei reclamând abuzurile din familie.

De ce suferă copiii

„Am 13 ani. Sunt obișnuit cu violența în familia mea, este deja o parte a existenței mele, însă ea devine tot mai greu de gestionat, în special în perioada sărbătorilor și a vacanțelor în general. Nu am simțit nicio bucurie, doar țipete, jigniri, lovituri și amenințări că voi fi dat afară”, a spus un adolescent, care a sunat de revelion la Telefonul Copilului.

O fată a povestit: „Mă simt singură, sunt tristă și speriată. ….Starea mea s-a înrăutățit atunci când am aflat că tatăl meu este grav bolnav și s-ar putea să nu supraviețuiască. (…) Am nevoie de ajutor”.

La 116 111, numărul apelurilor a crescut cu peste 70% în 2025, față de 2024. Peste o treime dintre cei care au sunat au spus că suferă din cauza abuzului și violenței, informează Știrile Pro TV.

Protocol cu Ministerul Sănătății pentru îngrijirea copiilor

Psihologii Asociației Telefonul Copilului îi ajută pe acești minori, apoi anunță autoritățile. Dar cum mulți copii au nevoie de ajutor pe termen lung, Ministerul Sănătății și Asociația au semnat un protocol pentru îngrijirea și supravegherea lor.

„Am semnat protocolul de colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, pentru ca apelul la 116111 să fie începutul unui parcurs real de îngrijire – nu finalul unei intervenții de moment. (…) Un apel poate opri un gest extrem. (…) De prea multe ori, criza este depășită punctual, însă problema nu dispare. Un specialist reușește să aducă un copil într-un echilibru temporar, dar fără continuitate, riscul reapare. De aceea, intervenția trebuie să fie coordonată, profesionistă și susținută instituțional”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete, pe Facebook.

Potrivit ministrului, parteneriatul creează o conexiune funcțională între semnalul de alarmă și accesul la servicii medicale specializate. Scopul este ca minorii aflați în dificultate să nu mai rămână singuri după depășirea momentului critic, ci să fie monitorizați constant.

116.111 este numărul european unic de asistență pentru copii și adolescenți, gestionat de Asociația Telefonul Copilului. Copiii pot apela și numărul 119, numărul unic național din România pentru protecția minorilor.