Traficul la intrarea în România din Bulgaria este de coșmar. Lucrările pe pod îngreunează circulația

Publicat: 22 12. 2023, 17:23
Sursa foto: Captură Video

Circulația este îngreunată, vineri, la intrarea în România dinspre Bulgaria pe la punctul de frontieră Ruse-Giurgiu din cauza lucrărilor pe pod care se realizează în țara vecină.

Care este timpul de așteptare

Șoferii așteaptă în coloană chiar și o oră. Situația este generată de faptul că se circulă pe o singură bandă, alternativ, pentru că autoritățile bulgare efectuează lucrări de reparații la podul de peste Dunăre, conform Ziare.com.

Nici la granița României cu Ungaria sau cu Republica Moldova situația nu este prea bună, pentru că timpii de așteptare sunt foarte ridicați. La Nădlac și Petea, șoferii trebuie să aștepte aproximativ o oră.

Dinspre Republica Moldova, la Albița, timpul de așteptare pentru realizarea formalităților este în medie de 80 de minute. Autoritățile au anunțat că șase artere rutiere sunt deschise la graniță tocmai pentru a reduce timpul de așteptare.