Detaliul care schimbă datele problemei. O controversă a apărut în legătură cu tragedia rutieră în care au fost implicați suporterii greci ai echipei PAOK, după ce un supraviețuitor a sugerat că o defecțiune tehnică ar fi dus la pierderea controlului volanului. Avocatul firmei de închirieri auto respinge, însă, ferm această variantă.
Potrivit apărătorului companiei din Edessa, microbuzul cu care suporterii se deplasau spre Franța nu era echipat cu sistem de asistență la menținerea benzii de rulare, potrivit CNN Grecia.
Reprezentantul legal al firmei susține că afirmațiile privind o eventuală blocare a volanului din cauza sistemului „lane assist” nu au suport tehnic. Vehiculul implicat în accident a fost fabricat în anul 2017, într-o perioadă în care acest tip de tehnologie nu era inclus în dotarea standard a autovehiculelor din Uniunea Europeană.
În opinia avocatului, acest detaliu exclude posibilitatea ca sistemul de asistență la bandă să fi provocat accidentul.
Versiunea avocatului intră în contradicție cu primele declarații apărute în spațiul public din partea unui suporter PAOK rănit grav în accidentul produs în România.
Un medic grec a relatat că pacientul i-ar fi spus: „Volanul s-a blocat în timpul depășirii”.
Ulterior, medicul Dimitris Koukoulas a declarat, într-un interviu pentru ERT News, că explicația oferită de victimă a fost legată direct de sistemul de asistență la bandă: „Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza lane assistant”.
Mărturia a fost preluată și de publicația elenă Protothema.
Potrivit informațiilor furnizate de Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, trei suporteri greci au supraviețuit accidentului. Unul dintre aceștia se află într-o situație medicală delicată, fiind diagnosticat cu fractură de coloană cervicală.
„În cazul pacientului diagnosticat cu fractură de coloană cervicală, investigația RMN a evidențiat prezența unui edem semnificativ al măduvei spinării, în absența unor manifestări neurologice clinice (pareză sau paralizie).”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență.
Medicii au decis efectuarea de urgență a unei intervenții chirurgicale pentru decompresia măduvei spinării și stabilizarea coloanei cervicale. Operația s-a desfășurat fără complicații.
„În prezent, pacientul se află în perioada postoperatorie, este sedat, intubat și ventilat mecanic, cu funcții vitale stabile.”
Din motive medicale, transferul acestuia în Grecia a fost amânat.
„Ceilalți doi pacienți au fost reevaluți, se află în stare stabilă și (…) au fost transferați spre Aeroportul Timișoara în vederea preluării de către un avion medical care îi va transporta în Grecia.”