TRAGEDIE la Spitalul Județean Satu Mare! Copil diagnosticat cu VARICELĂ a decedat

Publicat: 11 01. 2018, 19:31

Un copil de doar un an și jumătate a decedat, după ce mama acestuia l-a externat de la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Conducerea Spitalului a constituit o Comisiei de analiză a deceselor care va demara vineri o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Femeie din Stâna a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe cu copilul său de un an și șase luni, miercuri, la ora 22:25, cu ambulanţa. Prima concluzie a medicilor a fost varicelă, copilul prezentând și o stare febrilă, potrivit pentru PresaSM.

Cu toate acestea, femeia a decis pe propria răspundere la ora 23:15 externarea, apreciind că minorul ar fi în stare bună. Doar că, din nefericire, joi dimineaţa copilul a ajuns din nou la Urgenţe, unde a decedat.

“Minorul a stat în incinta Unității de Primire Urgențe cu tratament, iar la ora 9,15 personalul a cerut un consult al unui medic de boli infecto-contagioase. Copilul respira bine, dar ulterior s-a înrăutăţit starea lui, iar la 9,45 s-a solicitat acordul pentru transfer la o clinică din Cluj. Din păcate, transferul nu s-a mai realizat, cu toate că am avut acceptul celor de la Cluj. Starea copilului nu permitea acesti lucru. Conducerea Spitalului a sesizat comisia de analiză a deceselor pentru identificarea eventualelor culpe medicale”, a declarat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.