Tragedie lângă București: O mamă și cei trei copii ai săi au fost călcați de tren. Femeia a lăsat și un bilet de adio (VIDEO)

Publicat: 17 08. 2017, 11:27

UPDATE: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a decis formarea unei celule de criză după acest accident feroviar.

”Din celula de criză, constituită la nivelul Ministerului Transporturilor, fac parte: Răzvan Cuc, Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea — secretarul de stat coordonator al domeniului feroviar şi reprezentanţi ai instituţiilor implicate – CFR Călători, CFR Infrastructură, Autoritatea Feroviară Română (AFER) şi Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

UPDATE: Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a declarat că un prim echipaj a ajuns la fața locului în șapte minute și a găsit două persoane decedate. Ulterior, au mai fost văzute două trupuri neînsuflețite sub tren. Medicii nu au mai putut face nimic pentru niciuna dintre cele patru persoane.

”Prima ambulanță a ajuns în șapte minute și a găsit în primă instanță două persoane decedate: un copil de 10 ani și o femeie de 20-30 de ani. Trupurile a doi copii au fost apoi găsite sub tren. Au ajuns trei echipaje în final, care nu au mai putut decât să constate decesul”, a declarat Alis Grasu, pentru B1 TV.

Aceasta a precizat că nu a fost deloc ușor pentru medicii ajunși acolo să vadă urmele tragediei.

Tragedie lângă București: Mamă și cei trei copii ai săi au fost călcați de tren

#DIRECT_ONE_lzu7vl#

UPDATE: Din primele informații se pare că femeia era însărcinată, potrivit B1TV.

UPDATE: Potrivit știripesurse, femeia s-ar fi sinucis, ea lăsând și un bilet de adio. Se pare că a fost vorba de o răzbunare, poliția urmând să facă cercetări.

Tragedie pe calea ferată. O mamă și cei trei copii ai săi au fost găsiți morți pe calea ferată.

Nu se cunosc cauzele exacte ale accidentului, unele surse vorbesc despre o sinucidere, în timp ce altele spun că cei patru au vrut să traverseze calea ferată și nu s-au asigurat, potrivit știripesurse.

Se pare că este vorba de o femei cu vârsta cuprinsă între 25-30 de ani, iar copiii au între 2 și 12 ani.

În momentul accidentului, trenul circula cu o viteză de 160 km pe oră și se îndrepta spre Constanța.

"Un tren inter regio a lovit mortal 4 persoane. Trenul circula cu 160 de km la ora. E exclusă varianta evitării. Trenul va pleca cu întârziere de aproimativ două ore. Procuratura şi IML vor sosi la faţa locului şi vor da verde pentru plecarea trenului Restul trenurilor care trec pe acolo vor avea întârzieri. Mai erau doar două trenuri care circulau pe acolo", a spus Alina Predescu, purtătoare de cuvânt a CFR.