TRAGEDIE! O avalanșă a surprins mai multe persoane pe snowmobile… Salvamontiștii din TREI JUDEȚE au intervenit de URGENȚĂ
Salvamontiștii din Suceava, Mureș și Harghita desfășoară o intervenție de risc maxim în masivul Călimani, acolo unde s-a produs o avalanșă, care a surprins mai multe persone aflate într-o drumeție cu snowmobilele, potrivit Dispeceratului Național Salvamont (DNS).
„Din primele informații o persoană este accidentată și o alta dispărută. (…) Temperaturile ridicate care se manifestă și peste noapte, stratul mare de zăpadă, zona aflată sub cod ridicat de producere a avalanșelor, impun o atenție mărită din partea salvamontiștilor, dar, din păcate, o evaluare corectă a riscurilor e imposibil de realizat datorită întunericului. Intervenția salvamontiștilor este de risc maxim”, avertizează DNS.
Așadar, din primele informații, o persoană este accidentată și o alta dispărută. Inițial, salvamontiștii din Suceava au trimis o echipă de șase oameni pentru o intervenție de mare anvergură. Ulterior, la Toplița, a fost mobilizată o echipă de salvamontiști harghiteni, care așteaptă informații de la colegi din Mureș și Suceava.