Traian Băsescu, către jurnaliste: „Nu o să mai fiți bătute acasă de bărbați pentru că o să meargă la pușcărie”
Președintele Traian Băsescu a declarat joi, după promulgarea legii pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, că a ținut neapărat să o aprobe de Ziua Internațională a Femeii, considerând că acesta el cel mai serios mesaj transmis de Parlament celor care aplică violențe partenerelor de viață.
„Am promulgat legea pentru protecția femeilor în familie. Cred că e cel mai serios mesaj și nici nu era sosită, am cerut-o de la Parlament să mi-o dea repede ca să o promulg azi”, a declarat președintele.
Traian Băsescu a ținut să exprime și un mesaj de siguranță către femeile prezente, spunându-le că de acum încolo nu o să mai fie „bătute acasă de bărbați”.
„Așa că nu o să mai fiți bătute acasă de bărbați. Daca vă mai atinge cineva cu altceva decât o floare o să meargă în pușcărie”, a încheiat șeful statului.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, de Ziua Internațională a Femeii, decretul pentru promulgarea legii privind modificarea şi completarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf