Traian Băsescu, despre situația locuinței pe care trebuie să o primească de la stat: Am rugat Guvernul pentru că mi-e jenă de Iohannis (VIDEO)
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la ieșirea din sediul Partidului Mișcării Populare, că Executivul vrea să își bată joc atât de el, cât și de Klaus Iohannis.
Declarațiile vin în contextul amânării din partea Guvernului privind acordarea unei locuințe conform legii în vigoare pentru fostul șef de stat.
Întrebat dacă are noi informații de la Executiv cu privire la locuința pe care tebuie să o primească, fostul șef al statului a început să râdă, explicând:
„Hai să o lămurim și pe asta. Am rugat Guvernul pentru că mi-e jenă de Iohannis. Am fost de acord cu o soluţie provizorie, Guvernul nu a vrut. Părerea mea e că Ponta nu vrea să-şi bată joc numai de mine, ci şi de preşedintele în funcţie”, a declarat Traian Băsescu.
Traian Băsescu despre locuința de la Guvern