Transparency: Modificările aduse Codului penal sfidează norme elementare de bun simţ, valorile democraţiei şi regulile statului de drept

Publicat: 12 12. 2013, 19:45

Modificările aduse marți la Codul penal sfidează norme elementare de bun simț, valorile democrației și regulile statului de drept, consideră organizația Transparency International.

Potrivit unui comunicat al TI România, neadoptarea Legii minelor de către Camera Deputaţilor, „dincolo de motivul meschin al neadoptării: lipsa cvorumului la momentul supunerii la vot, a ascuns în umbra sa adevărata miză a votului din ziua de 10 decembrie”, întrucât „în aceeaşi zi Camera Deputaţilor a adoptat două modificări ale Codului Penal – atât cel în vigoare, cât şi cel nou, prin care toţi demnitarii aleşi sau numiţi în funcţie nu mai răspund penal pentru corupţie”.

Niciunul dintre cele două acte normative nu se afla pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, iar „pentru dezinformarea publicului legea care modifică substanţial cele două coduri penale figurează pe pagina Camerei sub titulatura de «Proiect de Lege pentru abrogarea art.74 indice 1 din Codul penal» – articol declarat neconstituţional încă de la jumătatea anului 2011”, se mai spune în comunicatul citat de Mediafax.

„Transparency International România protestează public faţă de lipsa de responsabilitate a membrilor Parlamentului şi de calitatea profesională şi morală îndoielnică a celor care au propus şi votat asemenea proiecte de lege, în condiţii de opacitate totală şi de manipulare grosieră a informării publice cu privire la conţinutul deciziilor din data de 10 decembrie 2013” şi „solicită Camerei Deputaţilor să facă public modul în care fiecare dintre membrii Camerei au votat cu privire la cele două acte normative menţionate”.

Organizaţia solicită şi preşedintelui României, „chiar dacă i-ar putea fi favorabile, să nu promulge cele două acte normative”.