O mănăstire finanțată de Gigi Becali, ținta hoților. Cine a ajutat la prinderea infractorilor

Publicat: 07 01. 2026, 22:22
Gigi Becali. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Măicuțele de la o mănăstire din Teleorman au trăit clipe de groază. Trei indivizi au încercat să pătrundă în lăcașul de cult, cu scopul de a sustrage mai multe bunuri de valoare.

Cine i-a prins în flagrant pe cei trei indivizi care încercau să pătrundă în lăcașul de cult

Bărbații au încercat să pătrundă în lăcașul de cult, echipați cu cagule și răngi, pentru a sustrage bunuri de valoare și bani. Însă, planul lor a fost dejucat de măicuțele care stăteau de pază. Când și-au dat seama că au fost surprinși, bărbații au încercat să scape, fugind cu un autoturism. Nu la mult timp după, au fost prinși de polițiști în trafic, identificați și duși la audieri.

Cei trei hoți, cu vârste cuprinse între 42 și 59 de ani, au fost reținuți timp de 24 de ori, după care au fost eliberați.

„În continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat în trafic autoturismul respectiv, fiind depistate persoanele bănuite de comiterea faptei, iar în urma administrării probatoriului s-a dispus măsura preventivă a reținerii față de cei trei bărbați”, a transmis IPJ Teleorman.

Când și unde a avut loc incidentul

Incidentul s-a petrecut în noapte dintre 4 și 5 ianuarie, la celebra Mănăstire Pantocrator, din localitatea Drăgănești Vlașcă. Biserica a fost contruită cu sprijinul lui Gigi Becali care, în semn de mulțumire, a fost pictat alături de familia sa, pe o icoană.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în noaptea de 4/5 ianuarie a.c., în jurul orelor 02:30, persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în curtea unui lăcaș de cult din comuna Drăgănești-Vlașca, unde ar fi încercat să sustragă bunuri și bani. Ulterior, fiind surprinse de reprezentanții mănăstirii, acestea au părăsit locul cu un autoturism

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei. Măsurile dispuse și acuzațiile formulate reprezintă etape procesuale în cursul urmăririi penale, persoanele cercetate beneficiind de prezumția de nevinovăție”, a mai informat IPJ Teleorman.