Trei șalupe s-au scufundat în Portul Tulcea din cauza ninsorilor
Trei șalupe s-au scufundat duminică în Portul Tulcea din cauza ninsorilor.
Pompierii militari de la Detașamentul Tulcea din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” urmează să intervină la fața locului pentru a scoate la mal cele trei șalupe.
Șalupele s-au scufundat din cauza condițiilor meteorologice. Echipajele ISU care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în urma căderilor de zăpadă, apa a intrat pe scurgerea de la baie a șalupelor, determinând scufundarea lor.
Ambarcațiunile sunt asigurate și vor fi trase la mal în cursul zilei de luni, întrucât în prezent nu se poate interveni în zonă din cauza debitului mare.
Doi dintre proprietari au fost deja identificați: este vorba despre două persoane fizice din Tulcea. A treia șalupă este înregistrată la Căpitănia Portului Sulina și urmează ca în această după amiază să se afle și numele celui de-al treilea proprietar.