Tren marfar deraiat la Bistrița: Circulația feroviară este blocată în zonă

Publicat: 08 05. 2013, 19:35

Un tren marfar s-a răsturnat, miercuri, în Bistrița, trei din cele 37 de vagoane deraind, iar patru vagoane cu bușteni răsturnându-se în câmp.

Mai multe echipaje ISU se află la fața locului pentru a reabilita garnitura feroviară.

Circulația feroviară este temporar blocată în zonă.
Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat că este vorba despre trenul 43622, care circula pe ruta Sighetu Marmaţiei – Dej.

„Garnitura cu 37 de vagoane încărcate cu buşteni a deraiat între localităţile Fiad şi Telciu. Trei vagoane s-au răsturnat şi patru au sărit de pe şine. Nu sunt răniţi”, a declarat el.