Trenul Regal, închiriat de 1 decembrie pentru o petrecere cu ”Șpriț și lăutari”: „Este o blasfemie”

Trenul Regal, închiriat de 1 decembrie pentru o petrecere cu ”Șpriț și lăutari”: Este o blasfemie
Foto: Facebook/Familia Regala a Romaniei.

Trenul Regal a fost închiriat pentru o petrecere privată care va avea loc la 1 decembrie, evenimentul fiind numit ”Șpriț și lăutari”.

Potrivit paginii de promovare, un bilet costă 500 de euro, iar toate cele 80 de locuri au fost vândute. Acestea includ o călătorie cu trenul București – Sinaia și retur, o degustare de vinuri, mâncare și muzică lăutărească, notează ziare.com.

Reprezentanții Casei Regale nu au fost încântați

„De ziua națională a României, petrecem la rang de artă. O incursiune în timp cu trenul regal, pe ruta București-Sinaia, ce va aminti de zaiafeturile de odinioară”.

Reprezentanții Casei Regale nu au fost încântați de scopul pentru care a fost închiriat trenul și au transmis că este ”aproape o blasfemie”.

„Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul i-a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948.

Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Considerăm Trenul Regal un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”, spune Ion Tucă, director al Casei Majestății Sale, potrivit europalibera.org.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`