Oficiali din cadrul guvernului brazilian au confirmat existența unui trib necunoscut în pădurile tropicale din Amazon, după ce aproximativ 200 de persoane au fost surprinse în imaginile preluate de satelit, potrivit Daily Mail.
Trei cadre clare surprinse în aceste imagini au fost au fost făcute în zona de lângă granița peruviana în cursul acestei săptămâni, însă existența tribului a fost verificată doar în urma expedițiilor cu avionul din luna aprilie.
Agenția guvernamentală locală care s-a ocupat de această operațiune a folosit aparatul de zbor pentru a evita contactul direct cu grupurile izolate.
Brazilia are o lege ce interzice contactul cu aceste triburi și chiar luptă pentru a preveni invazia pământului lor și a-i ajuta să își mențină autonomia.
Agenția guvernamentală Funai estimează că 68 de populații izolate trăiesc în Amazon.
Tribul recent descoperit trăiește în patru locuințe mari cu acoperiș de paie și cultivă porumb, banane, arahide și alte cereale.
Potrivit agenției Funai, observațiile preliminare arată că populația aparține grupului de limbi pano, care se întinde de la Amazonul brazilian și până la jungla peruviană și boliviană.
În afara celor 14 grupuri cunoscute care traiesc în această regiune, agenția Funai a mai identificat prin satelit alte 8 triburi.