Tribunalul Constanța confirmă mandatul de arestare pe numele lui Nicușor Constantinescu

Tribunalul Constanța confirmă mandatul de arestare pe numele lui Nicușor Constantinescu

Magistrații Tribunalului Constanța au confirmat, vineri, mandatul de arestare pe numele președintelui suspendat al CJ Constanța Nicușor Constantinescu, în dosarul în care acesta este judecat pentru că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

Tribunalul Constanţa a judecat, vineri, confirmarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pe numele lui Nicuşor Constantinescu în dosarul privind nefinanțarea Centrului Militar Zonal.

La şedinţa de judecată a fost prezent şi primarul Radu Mazăre, care a plecat după aproximativ o oră, cu ochii în lacrimi, spunând că este nedrept ceea ce i se întâmplă lui Nicuşor Constantinescu, informează Mediafax.

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa a susţinut în faţa magistraților că nu s-a sustras anchetatorilor.

„Prezenţa mea în România reprezintă o dovadă şi o garanţie că nu m-am ascuns de justiţie şi de cercetarea penală”, a spus Nicuşor Constantinescu.

El a prezentat tot istoricul său medical începând din toamna anului trecut, când a apărut suspiciunea de cancer la prostată, până la confirmarea diagnosticului, începerea tratamentului, problemele medicale apărute şi motivul plecării sale în Turcia.

Constantinescu a afirmat că cererea de extrădare solicitată de către autorităţile române a fost respinsă de cele din SUA în jurul datei de 16 octombrie.

El a spus că a dorit să vină în ţară şi că a făcut o oprire în Turcia pentru un consult medical la o clinică unde mai fusese în acest an.