Tudor Chirilă rupe tăcerea după ce s-a întors din vacanță: „Statul taxează, dar nu colectează”
Revoltat și plin de ironie, Tudor Chirilă a revenit pe rețelele sociale după vacanță, aducând un mesaj încărcat de nervi, ironie și comparații referitoare la ceea ce se întâmplă în România.
Țintele sale principale din mesajul transmis au fost guvernele anterioare, împreună cu privilegiile magistraților și lipsa de reacție a actualului președinte.
Artistul nu s-a ferit să folosească cuvinte dure într-o postare lungă, în care a descris austeritatea anunțată ca fiind „plata pentru dezmățul bugetar provocat de Ciolacu și Ciucă”. Fostul premier Ciolacu este acuzat că a epuizat fondul de rezervă al țării într-un mod nemaivăzut, în timp ce persoanele responsabile „nu oferă nicio reacție” pentru situația în care se află acum România.
În opinia lui Chirilă, măsurile fiscale adoptate sunt nedrepte și ineficiente, fiind făcute în defavoarea celor cinstiți: „Cine muncește, plătește. Cine ciordește, încasează.” Cu nervi și sarcasm, cântărețul s-a plâns și de creșterea TVA-ului pentru biletele la spectacole: „Ajungem să fim taxați mai dur decât industria Horeca, deși suntem de 20 de ori mai mici.”, a declarat Tudor Chirilă pe Facebook.
„Nu facem parte dintr-o sectă”
Chirilă susține că și-a exprimat votul pentru Nicușor Dan, dar spune că „nu facem parte dintr-o sectă”, iar alegerea unui candidat nu înseamnă că românii trebuie să rămână muți la derapaje. Artistul face apel la reformarea profundă a sistemului, începând cu tăierea privilegiilor și reformarea pensiilor speciale. Tudor solicită în postarea sa, o reformare profundă a sistemului, începând cu eliminarea privilegiilor și revizuirea pensiilor speciale.
Cu date comparate între România și Franța, Chirilă a explicat cum pensiile magistraților români sunt mai mari și mai devreme încasate decât oriunde în Europa: „În Franța, un magistrat se pensionează la 64 de ani și are 3.000 euro pensie. În România, la 48 de ani, cu 5.000 de euro net. Nu e nedrept?”.
Mesaj către președintele României: „Nu fiți un nou Emil Constantinescu”
Chirilă îl critică pe președintele Nicușor Dan pentru „tăcerea inexplicabilă” în fața deciziilor guvernului: „Aveți obligația să reacționați la numiri controversate precum Lia Savonea sau Mihai Busuioc, să cereți desecretizarea alegerilor din 2024 și să vorbiți despre reforma serviciilor secrete. Altfel, vom ajunge din nou în brațele extremismului.”
Într-un final, Tudor Chirilă l-a avertizat pe actualul șef al statului: „Dacă simțiți că nu aveți pârghii și corupția vă sufocă, spuneți-ne din timp. Nu ne lăsați să descoperim peste cinci ani că ați fost neputincios. Măcar atât.”