Tudorel Toader: Constituția trebuie revizuită! Ce vreau să spun, legea este perfectibilă
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, susține modificarea Constituției, însă nu crede că acest proiect s-ar putea realiza în acest moment din cauza lipsei majorității în Parlament.
„Comisia de la Venetia ne recomanda sa revizuim Constitutia. Pai procesul nu este unul facil, noi avem o Constitutiei din categoria celor semi-rigide, greu de revizuit, eu nu cred ca Parlamentul in structura actuala poate sa ajunga la trei patrimi sa revizuiasca Constitutia. Ce sa spunem noi? Nu putem revizui maine Constitutia. In 1991, la adoptarea Constitutiei, Romania a fost unul din primele state care s-a adresat Comisiei de la Venetia si comisia a avizat proiectul. În 2003, la revizuirea Constituției, ne-am adresat Comisiei de la Venetia. Ce vreau sa spun, legea este perfectibila. Constitutia, avizata la adoptare si revizuire de Comisia de la Venetia, azi ce ne spune Comisia de la Venetia, dupa 15 ani ne spune că ar fi bine să revizuim Constituția. Personal, ca fost judecator, daca ma gandesc numai la deciziile interpretative, am convingerea ca sub anumite aspecte Constitutia trebuie revizuita”, a declarat Tudorel Toader, potrivit stiripesurse.ro
Toader a luat parte, marți, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterile pe moțiunea simplă prin care opoziția îi cere demisia.