Tunisa: Patronii de localuri resimt din plin decizia autorităților de a înceta orice activitate pe timpul nopții în Tunis. Aceștia înregistrează pierderi
Patrule de poliție umblă pe străzile pustii ale capitalei Tunisiene în timpul nopții, după ce autoritățile au impus starea de asediu ca răspuns la atentatul sinucigaș care a luat viața a 12 oameni din garda președintelui tunisian.
Vânzătorii și proprietarii de cafenele resimt din plin decizia autorităților de înceta orice activitate de la 9 seara la 5 dimineața, într-un oraș care, de obicei, freamătă pe timp de noapte.
După atacul de marți, revendicat de Statul Islamic, autoritățile tunisiene au închis granița cu Libia și a impus o stare de urgență la nivel național timp de 30 de zile și o stare de asediu pe o perioadă nedeterminată în Tunis, potrivit AFP.
Rzouga, care vinde fructe uscate în apropierea bulevardului Habib Bourguiba, artera principală din centrul capitalei Tunisiei, spune că el înțelege de ce autoritățile au impus starea de asediu, dar precizeză că îi dăunează afacerii.
”În cazul în care starea excepțională durează mai mult de o săptămână, nu voi fi capabil să plătesc chiria magazinului”, a spus el.
La ora 19, cafenele, barurile și restarantele își trag obloanele pentru a permite angajaților să ajungă acasa din timp, înainte de a începe starea excepțională.
Guvernul a avertizat că măsurile de securitate vor fi aplicate cu strictețe.
”Ceea ce s-a întâmplat a fost oribil și ne-a afectat pe toți”, a declarat Fadhel, un patron de bar care are localul în apropierea zonei în care a avut atacul.
El spune că este de acord cu partea starea exepțională, dar în timpul nopții, aceasta a păstrat clienții la depărtare și începe să resimtă financiar acest lucru.
”Noaptea, barul meu se umple. Însă, în ultimele două zile nu am câștigat niciun ban”, s-a plâns Fadhel, care a estimat pierderile pe care le-a avut: aproape 4.000 de dinari (aproximativ 2.000 de euro).
”Am început să-mi fac, într-adevăr, griji. Mă tem că starea excepțională va fi extinsă”, a adăugat el.
Issam, un chelner, este, de asemenea, supărat pentru că el este plătit pe noapte.
”Când afacerea nu funcționează, eu nu primesc bani. Prin urmare, eu nu pot să-mi hrănesc familia. Din cauza unui cretin, o marionetă a unei organizații teroriste, noi trebuie să suportăm consecințele”, a afirmat Issam.
Amărăciunea lui este împărtășită și de mulți alți tunisieni, care sunt nemulțumiți de starea excepțională.
”Noi nu avem un cuvânt de spus în această situație, dar adevărul este că starea excepțională ne deranjează. Noi trebuie să fim răbdători, dar autoritățile nu trebuie să exagereze.”, a spus Jamel, care patronează o librărie.
Totodată, nemulțumirile oamenilor s-au distribuit și pe rețelele sociale, unde aceștia au condamnat măsurile de securitate, care subminează ”libertatea lor de mișcare”.
De curând se ridică întrebarea dacă a fost necesară impunerea stării de urgență pe timp de noapte, având în vedere că atacul a avut loc după-amiaza târziu.
Autoritățile l-au identificat pe atacatorul sinucigaș. Acesta este Hassam Abdelli, un vânzător ambulant în vârstă de 26 de ani de la Daouar Hicher, o suburbie din Tunis.
Tunisia, leagănul revoltelor din Primăvara Arabă, a fost afectată de atacurile teroriste de începând din 2011, de când a fost răsturnat regimul dictatorului Zine El Abidine Ben Ali. Statul Islamic a revendicat trei atacuri numai în acest an.
Prima stare excepțională în Tunis a fost impusă în iunie 2012.