Turiști blocați de o viitură
Doisprezece turişti, printre care patru copii, au fost salvaţi, duminică, la Avrig, judeţul Sibiu, cu frânghiile, dintr-o viitură apărută pe râu în urma ploilor, potrivit MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat că turiştii respectivi s-au speriat şi au alertat autorităţile. ”Cei 12 turişti, 8 adulţi şi 4 copii, salvaţi de pompierii ISU Sibiu sunt în siguranţă. Aceştia se aflau cu corturile pe insuliţa de pe râul Avrig şi s-au speriat că nu mai pot ajunge la mal, deoarece apele râului au crescut din cauza unei viituri formate în urma ploilor abundente. De aceea a fost nevoie de intervenţia noastră”
Cei doisprezece turişti, printre care patru copii, care au fost salvaţi, duminică, la Avrig, judeţul Sibiu, cu frânghiile, după ce au rămas izolaţi pe o insulă mică din cauza unei viituri apărute pe râu în urma ploilor, se află în siguranţă. Anterior, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat, că turiştii au fost aduşi la mal legaţi cu corzile de salvare.
Potrivit sursei citate, turiştii se aflau pe o insulă pe râul Avrig formată în urma unei viituri cauzată de ploile abundete.